Sfaturi utile

Cât de sigure sunt saltelele din spumă cu memorie?

Cum să ai randament la muncă? Folosește saltele de pat Yatas

În prezent, majoritatea produselor sunt fabricate prin procese chimice, pentru a crește durabilitatea și a menține prețurile scăzute. Materialele sintetice emit gaze, ceea ce duce la întrebarea firească, dacă aceste produse sunt sigure sau nu.

În timp ce saltelele din spumă cu memorie sunt sigure pentru dormit, componentele spumei pot dăuna, în cazul în care un lucrător este expus substanțelor chimice din timpul procesului de fabricație.

Ce este spuma cu memorie?

Spuma cu memorie a fost creată la mijlocul anilor ’60, ca modalitate de absorbție a șocurilor din scaunele de avion ale NASA. Fabricanții au aplicat materialul, de atunci și până acum, pentru încălțăminte, căști, mobilă și saltele.

Toată spuma cu memorie este de fapt spumă poliuretanică procesată, la care sunt adăugate substanțe chimice care îi dau elasticitate și sensibilitate la anumiți factori.

Saltelele din spumă cu memorie conțin atât spumă cu memorie, cât și poliuretan, pentru a crea atât suport, cât și confort. Acestea au spumă cu memorie în straturile pentru confort, și spumă poliuretanică de mare densitate în stratul de bază, pentru durabilitate și împotriva deformării.

Spuma cu memorie este maleabilă și elastică, reacționând la căldură corporală și presiune, iar ca rezultat, materialul eliberează punctele de presiune și previne durerile. Mulți oameni aleg să utilizeze saltele din spumă cu memorie și pentru proprietățile lor hipoalergenice, întrucât densitatea naturală a materialului ține la distanță acarienii și alți alergeni.

Din ce este alcătuită spuma cu memorie

Producătorii de saltele utilizează trei componente chimice pentru crearea saltelelor cu memorie:

  • Poliolii acționează ca agent de legătură și reprezintă mare parte din spuma cu memorie. Poliolul provine din petrol, deși companiile îl substituie cu anumite materiale pe bază de plante, precum soia, sau boabe de ricin, pentru ca rezultatul să fie unul ecologic;
  • Agenții de expandare adaugă carbon pentru crearea spumei. Clorofluorocarburile erau cândva folosite în mod frecvent, deși mulți producători le substituie cu alte variante mai sănătoase, precum apa;
  • Diizocianatul reacționează cu poliolul și agenții de expandare, pentru a crea spuma dură, dar flexibilă. Diizocianatul poate cauza iritații ale pielii și poate cauza probleme respiratorii în cazul în care este inhalat, deși acestea se pot întâmpla doar în procesul de fabricație.

Produse secundare problematice

  • Metilbenzen, cunoscut și ca toluen, găsit în mod natural în petrol. Este o neurotoxină bine studiată, iar cele mai periculoase expuneri sunt cele prin inhalare
  • Acetonă. Un material absorbit prin inhalare, ingestie și atingere. Deși nu este un material standard pentru fabricarea saltelelor, acesta este des utilizat în laboratoare și alte industrii, iar reziduuri ale acestuia pot ajunge și în spuma cu memorie
  • Formaldehidă. Aplicată în special ca adeziv în saltele, deși puțini producători o mai folosesc în prezent.
  • Clorură de metilen. Aceasta dizolvă alte substanțe în timpul procesului de producție. Se absoarbe prin inhalare sau contact cu pielea, iar expunerea la cantități mari poate duce la amețeli, greață, dureri de cap, probleme respiratorii și iritații ale ochilor.

Alegerea unei saltele sigure, din spumă cu memorie

Dacă doriți să dormiți pe o saltea din spumă cu memorie există niște pași pe care îi puteți urma, pentru a minimiza riscurile asupra sănătății:

  • Luați în considerare o saltea din spumă cu memorie pe bază de plante. Nu doar că reduce produsele petrochimice utilizate, dar proprietatea materialului de a fi respirabil face ca salteaua să fie și răcoroasă
  • Cereți lămuriri cu privire la materialele care sunt rezistente la foc. Materiale precum lâna și kevlarul sunt mai sigure decât alternativele lor chimice.
  • Evitați adezivii chimici. Aceștia pot conține substanțe chimice dăunătoare, precum acetona și formaldehida. Căutați saltele ce nu folosesc adezivi, sau doar adezivi pe bază de apă.
  • Aflați unde își produce compania spuma. Spuma fabricată în SUA și Europa trebuie să se supună unor reguli mai stricte decât cea importată.

Articole Recomandate